12 proiecte de succes au fost premiate la Gala Moldova Eco Energetică

De şapte ani câştigătorii Competiţiei Moldova Eco Energetică sunt premiaţi pentru cele mai bune Idei, Tehnologii şi Istorii Eco-Responsabile.  35 de dosare au fost înscrise în competiţia Moldova Eco Energetica, ediţia 2017, printre care: parcuri eoliene, grădiniţe dotate cu tehnologii moderne de eficienţă energetică şi de producere de energie regenerabilă, case individuale ce consumă  doar energie verde ş.a.

Fiind lansată în 2011, Moldova Eco-Energetică este cel mai important instrument de promovare a eficienței energetice și surselor de energie regenerabilă şi utilizarea raţională a acestora în spiritul dezvoltării durabile a societăţii. Pentru Guvern acest angajament a devenit una din priorităţile naţionale incluse în Agenda 2020. Rezultatele impresionante obţinute sunt rodul cooperării fructuoase cu partenerii de dezvoltare şi antreprenorii locali. Sunt bucuros să premiez campionii sectorului energiei verzi ce ne ajută să promovăm tehnologiile eco-prietenoase prin entuziasmul lor şi propriul exemplu”, spune Vitalie Iurcu, Secretar de Stat, Ministerul Economiei şi Infrastructurii.

12 finalişti – companii, instituţii publice, ONG-uri, persoane au fost desemnaţi câştigători ai ediţiei 2017:

ISTORII ECO-RESPONSABILE  
·         Cel mai bun Proiect în Energia Solară Fotovoltaică şi Geotermală: Gheorghe Cimbir, Chişinău 
·         Cel mai bun Proiect în Energia Eoliană: Irarom – Grup SRL
·         Cel mai bun Proiect în Sisteme Combinate: Grădiniţa “Povestea”, Nisporeni
·         Cel mai bun Proiect în Bioenergie: Grădiniţa din s.Şestaci, raionul Şoldăneşti
·         Cel mai bun Proiect de Eficienţă Energetică în:

o   Sectorul Clădiri: Asociaţia coproprietarilor în condominiu  ACC51/417

o   Sectorul Public: Grădiniţa “Doremici”, raionul Călăraşi 

·         Cea mai bună Inițiativă a Tinerilor: Nicoleta Beţivu, Valeria Grosul, Nicolae Spânu, s. Chişcăreni, raionul Sângerei 
·         Cea mai bună Iniţiativă Educaţională: Şcoala din s. Nicoreni, raionul Drochia
·         Cea mai bună Iniţiativă de Comunicare: Termoelectrica SA
TEHNOLOGII ECO-RESPONSABILE
o   Orange Moldova
IDEI ECO-RESPONSABILE
o   Gheorghe Olaru, Chişinău
VOTUL PUBLICULUI  
o   Nicoleta Beţivu, Valeria Grosul, Nicolae Spânu, s. Chişcăreni, raionul Sângerei 

 

Uniunea Europeană oferă suport sectorului energetic în Republica Moldova pentru a spori securitatea energetică a ţării şi, totodată, pentru a oferi energie curată, la preţuri accesibile cetăţenilor, de exemplu prin asigurarea energiei termice din surse regenerabile pentru grădiniţe şi şcoli”, spune Aneil Singh, Şef Cooperare, Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova.

Dosarele au fost evaluate în trei etape: evaluarea experţilor, vizitele de verificare în teren, decizia Consiliului de Coordonare.

Moldova Eco Energetica este o platformă superbă pentru schimb de experienţe şi cunoştinţe în avansarea celor mai bune proiecte şi iniţiative în sectorul energiei regenerabile în R. Moldova. Sunt onorat să premiez astăzi două iniţiative, dezvoltate şi realizate de nişte tineri foarte inteligenţi şi talentaţi. Sunt profund impresionat de cunoştinţele şi pasiunea voastră pentru energia verde care, de altfel, vă face să fiţi şi cetăţeni responsabili ai aceste ţări şi planete”, afirmă Stefan Liller, Reprezentant Rezident Adjunct al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Gala de premiere a celor mai de succes idei, tehnologii şi istorii a culminat Zilele Moldova Eco Energetică, organizate  în perioada 6 – 8 decembrie. Experţi naţionali şi internaţionali, reprezentanţi ai autorităţilor, mediului de afaceri şi academic au discutat realizările din sectorul promovării energiei regenerabile şi eficienţei energetice, prezentat noile programe de investiţii în sectorul energiei curate şi au dezbătut priorităţile din sector pentru următorii ani.   De asemenea, o expoziţie de tehnologii eco a fost prezentată.

Zilele Moldova Eco Energetică au fost organizate de Ministerul Economiei şi Infrastructurii, Agenția pentru Eficiență Energetică și realizate la inițiativa Proiectului Energie şi Biomasă în Moldova, finanțat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Partenerii Moldova Eco-Energetica 2017 sunt: Fondul pentru Eficienţă Energetică, Asociaţia Oamenilor de Afaceri, MIEPO, UNIDO şi Start Up “Energy Transition”.

Mai multă informaţie este accesibilă pe www.mee.md

Leave a Reply

Your email address will not be published.