moldova-eco-banner1

  • Informații generale

    Competiția Moldova Eco Energetiсă, are ca scop susținerea celor mai importante inițiative în producerea, transmiterea, distribuţia şi consumul eficient de energie, în implementarea, dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, precum și a inovaţiilor în domeniul vizat.

    Lumea are nevoie de soluții inovative pentru a crea un nou viitor a energiei durabile. Nimeni nu știe unde sau când va apărea următoarea soluție de succes în domeniu. Proiectele și tehnologiile care ar putea schimba lumea sunt dezvoltate la nivel global, iar Concursul de premiere Moldova Eco Energetică, este gata să recunoască și să recompenseze acești inovatori ai timpului nostru, prezenți în toate sectoarele economiei naționale.

    În absenţa resurselor energetice proprii şi în condiţiile dependenţei tot mai mari de importuri, utilizarea raţională a energiei şi resurselor energetice tradiţionale, precum şi valorificarea resurselor regenerabile de energie, constituie o prioritate strategică.

    Lansată în anul 2012, Competiția Moldova Eco Energetiсă are ca scop susținerea celor mai importante inițiative în producerea, transmiterea, distribuţia şi consumul eficient de energie, în implementarea, dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, precum și a inovaţiilor în domeniul vizat.

    Pentru a fi siguri că nimeni dintre cei implicați în promovarea și utilizarea eficientă a resurselor tradiționale și celor alternative de energie nu a fost evitat, au fost instituite mai multe nominații de premiere.

    Concursul este organizat de Agenția pentru Eficiență Energetică și realizat la iniţiativa Proiectului Energie şi Biomasă în Moldova, finanțat de Uniunea Europeană şi cofinanțat, implementat de PNUD Moldova.

    Ediția 2019, este susținută de către ONU pentru Dezvoltare industrială.

  • Lista finaliștilor, ediția 2019

    În cadrul ediției 2019, au fost selectați în prima etapă de evaluare 15 finaliști, care vor lupta pentru 5 premii a câte 10 000 de dolari..

    LISTA FINALIȘTILOR, EDIȚIA 2019

    1. Alexei Pianîh, Sectorul Agricol
    2. Gheorghe Carpov, Sectorul Agricol
    3. Liubomir Vaipan, Sectorul Agricol
    4. Maxim Topal, Sectorul IT
    5. Vitalie Viscu, Sectorul IT
    6. Igor Ionel, Sectorul IT
    7. Iurie Panfil, Sectorul Industrial
    8. Nicolae Covalenco, Sectorul Industrial
    9. Natalia Cheptănaru, Sectorul Industrial
    10. Victor Damaschin, Sectorul Transport
    11. Gheorghe Gorenco, Sectorul Transport
    12. Andoni Viorel, Sectorul Transport
    13. Oncea Olga, Categoria Femei
    14. Svetlana Faina, Categoria Femei
    15. Luminița Lomaca, Categoria Femei