În anul 2011, la grădinița de copii ”Andrieș” din satul Izbiște erau înscriși 47 de copii. Numărul redus al copiilor înregistrați era cauzat de starea deplorabilă a clădirilor instituției. Geamurile vechi din lemn, pereții fisurați și confortul termic scăzut, au dus cu timpul la abandonarea unui bloc de studii. Administrația localității Izbiște a hotărât să schimbe situația și a întreprins în anul 2015 măsuri de eficiență energetică la grădinița de copii. Cu suportul financiar al Fondului pentru Eficiență Energetică, fațadele și acoperișul celor patru blocuri ale instituției, construite în anul 1986, au fost termoizolate, iar tâmplăria veche a fost schimbată pe fereste și uși din PVC. Schimbările efectuate au dus la îmbunătăţirea condiţiilor educative şi au redat un aspect plăcut edificiilor. Implementarea măsurilor de eficiență energetică au scăzut consumul de gaze naturale cu 30%, fapt ce aduce economii semnificative bugetului instituției. Astăzi, instituția preșcolară este frecventată de 200 de copii, iar administrația a deschis suplimentar alte două grupe educative.
Leave a Reply